Diverse

În cazul în care nu ai nevoie de un pachet complet (producția unui material integral), ofer separat și următoarele servicii:

SCENARIU

Un scenariu, împreună cu un plan bine pus la punct reprezintă începutul oricărui material video reușit.
Nu te poți aștepta să ajungi la o destinație nouă fără să ai la îndemână o hartă (sau un GPS). De asemenea, consider că nu te poți aștepta ca materialul tău video să își îndeplinească scopul, dacă nu știi de la început care este acesta și cum poți ajunge la el.
De aceea, scrierea unui scenariu și planificarea filmării în funcție de necesitățile materialului reprezintă un pas foarte important în realizarea unui videoclip. Nu ezita să mă contactezi dacă întâmpini probleme în a găsi o direcție pentru videoclipul tău!

FILMARE

Poate ai deja o persoană care se vă ocupa de editarea materialului tău final, însă ai nevoie de cineva care să realizeze partea de producție. Pentru a realiza un videoclip bun, producția și post producția trebuie să coopereze, având același scop final. Am lucrat o perioadă bună de timp atât ca și cameraman, cât și ca editor. Înțeleg bine cum se îmbină cele doua procedee și ce înseamnă să filmezi având deja în minte postproductia materialului.

EDITARE VIDEO

Partea de editare reprezintă, în opinia mea, procesul unde se întâmplă cu adevărat magia. Felul în care aranjezi cadrele constituie povestea videoclipului tău. Prin felul în care editezi videoclipul, poți îndrumă audiența în direcția poveștii pe care dorești să o transmiți, dar poți de asemena să îi distragi atenția, făcând dintr-o experiență plăcută, una cu adevărat deranjantă.

Eu văd acest proces asemenea unui puzzle: îmbini o multitudine de piese, de diferite mărimi, astfel încât să realizezi o imagine pe cât se poate de spectaculoasă.
În cazul în care ai materialele deja filmate și ai nevoie de cineva care să le aducă la viață, nu ezita să mă contactezi!

COLORIZARE

Materialul tău video este finalizat, însă simți că îi lipsește ceva. Nu ești pe deplin mulțumit de imaginea finală, de felul în care arată culorile, poate simți că nu ai scos tot ce este mai bun din cadrele pe care le-ai avut la îndemăna. Am trecut și eu prin asta, adesea finalizam un videoclip, cadrele erau bune, editul potrivea, însă imaginea finala dădea impresia unui videoclip “ieftin”. Culorile fie nu păreau naturale, fie nu scoteau în evidență sentimentele pe care doream să le transmit. Procesul de colorizare poate evidenția povestea materialului și emoțiile pe care acesta le transmite audienței. Întocmai de aceea, am petrecut mult timp învățând partea de colorizare, testând pe diferite camere, în diferite situații de iluminare. Colorizarea este într-adevăr un aspect care face diferență intre un videoclip amator sau unul profesionist. Înțelegerea științei culorilor, a felului în care influențează psihic audiența și cum pot fi folosite necesită timp. Da-mi voie să iți ușurez munca, contează-mă dacă ai nevoie de ajutor cu acest proces!